D-l Goe inca exista...

Da, este adevarat. Azi am mers cu trenul timp de 3 ore alaturi de un nou si modern domn Goe completat desigur de cele 2 bunici. Calatoria cu trenul nu a fost foarte rea, chiar amintindu-mi de vremurile mai tinere si mai putin nelinistite in care nu aveam masina, dar pustiul de 5-6 ani a reusit sa ma faca sa nu imi fie dor de ele. Tot drumul am avut parte de discutiile intre el si bunicile lui care spre surprinderea mea nu pareau sa fie cu absolut nimic mai destepte, si chiar daca apartineau generatiei de "aur" , cea care "avea carte" , nu reuseau foarte des sa potriveasca cuvintele in gen, numar si caz. Iar parintii lui sfindand intr-un mare fel ridicolul il sunau sa ii spuna cine este reprezentatul Elvetiei la tenis, probabil crezand (sperand) ca baiatul lor este un mic geniu si intrebarile de genul "de ce sunt atatia stalpi" sunt doar o faza. Acum probabil ca ai crede ca sunt eu rau dar am auzit tipete si cretinitati timp de 3 ore fara macar o mica pauza iar daca o bunica ii spunea sa nu mai tipe cealalta raspundea prin "lasa mama ca doar nu doarme nimeni". Incepusem sa fac tot felul de generalizari de genu "asa suntem noi romanii" dar pe locul din spate am vazut o fata de aceeasi varsta cu el care nu scosese un cuvant tot drumul uitandu-se si ea cu ochii mari la el.
In concluzie cred ca domnul Goe va trai mereu indiferent de vremuri sau poate Bubico era mai bine spus deoarece imi venea in minte aceeasi reactie de a-l arunca pe geam "din greseala".

"Jucatorii de placere" vs "Prazarii"

30 iulie a avut o seara foarte frumoasa si totusi plina de infrangeri si nu doar sportive. Un drum destul de lung spre casa dar plin cu peripetii si ganduri. Un lucru nou care l-am invatat ca daca traversezi pe trecere si o masina te loveste se poate transforma foarte usor in "Ai sarit in fata masinii" indiferent de situatia reala. In rest doar amuzamentul care mi-l provoaca sufletul care face tot posibilul sa ma minta ca de fapt este o seara frumoasa si ca infragerile care le simt sunt ceva normal si temporar. A, si multe multumiri "galeriei" care "a fost acolo" pentru echipa mai putin favorita ;)

A big step for me, a little step for humanity :)

Dupa multe "brain things inside my head" m-am decis sa ma alatur posesorilor de blog. Cu multa si nemarginita emotie in suflet imi dau seama ca tocmai scriu primul meu post pe propriul blog, si merit sa fiu primul ca doar e al meu! asa, sa nu aud nimic! Sper sa fie unul dintre acele lucruri minore care te duc intr-un deznodamant total neasteptat de zici "daca stiam..." Cam atat despre asteptari...nu imi vine nimic interesant in minte, cred ca din cauza ca sunt la servciu...stiam eu ca nu trebuia sa vin...